miercuri, 16 decembrie 2009

400 i.H.-102 d.H. Pelendava geto-daca

 
In Craiova de azi se afla ruinele stravechii resedinte a tribului geto-dac a Pellilor. Toponimul Pelendava are radacina "peled" - care inseamna umed (legat de asezarea in lunca Jiului) si sufixul "dava" - care inseamna cetate, asezare, localitate. O alta teorie sustine ca toponimul Pelendava ar reprezenta o forma corupta: (A)pelen-dava sau (A)polon-dava, a lui Apollo, forma legata de cultul soarelui. Mircea Eliade in "Istoria Religiilor" sugera prezenta cultului lui Apulo la traco-getii hiperboreeni sustinind ca zeul Apollo ar fi fost imprumutat de grecii antici din lumea traco-geta. De remarcat si asemanarea lingvistica dintre dorianul Apelon si geticul (A)pelen(dava).

S-au descoperit la Facai si in zona centrala, valuri si palisade, locuinte, cuptoare, vetre de cult si ruinele a doua cetati legate intre ele prin valuri. Pozitia lor, la cota 154,4 m, permitea supravegherea cimpiei din jur pana la distante foarte mari. Cetatea principala are dimensiunile: 850 m x 400 m, iar valul are o lungime de 865 m. In apropierea cetatii s-au gasit piese de harnasament din argint si argint aurit, atribuite unui mormint princiar iar la mica distanta, un tezaur de piese thassiene si ale Macedoniei Prima din secolul al-II-lea i.H.

Dimensiunile apreciabile ale cetatilor, precum si multitudinea vetrelor si obiectelor descoperite, demonstreaza ca populatia se inmultise considerabil, asezarea fiind una tipica democratiilor militare; functia cetatilor evoluand spre forme statale, fiind un loc de refugiu si aparare dar reprezentau si locuinte permanente ale unor capetenii si a soldatilor. In jurul cetatilor gravitau sate care au fuzionat, la un moment dat, datorita cresterii demografice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu