10 octombrie 1394 Batalia de la Rovine

 
O parte a istoricilor, in frunte cu Constantin C. Giurescu, Petre Panaitescu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hasdeu si Alexandru D. Xenopol considera ca pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bataliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Batran.

Controversa initiala privind localizarea bataliei de la Rovine, la Craiova sau prin partile Argesului, se datoreaza unei cronici romanesti de la sfirsitul secolului al-XVII-lea care incerca minimalizarea infringerii suferite de Mircea cel Batran in cea de-a doua batalie, cea de pe riul Arges. In aceasta campanie n-a existat doar o singura batalie, Rovine a fost doar locul celei mai importante lupte.

Au fost doua batalii importante si mai multe lupte de hartuiala. Cronicile vechi sirbesti (Kraljevo) si raguzane (Sotta la citta di Chraglievo) pomenesc clar localizarea luptei la Craiova. Iar documentele turcesti din arhivele de la Topkapi Sarai, studiate de istoricul Constantin C. Giurescu, sustin localizarea bataliei de la Rovine pe raza Craiovei.

Baiazid a patruns in Tara Romaneasca prin vest, venind din Banat prin valea Cernei insotit si de multi principi sarbi in frunte cu Marko Kraljevic, eroul legendar al sirbilor, care, potrivit cronicarilor sarbi, era pe jumatate roman, dupa mama si var bun cu Mircea cel Batran.

Unele legende sirbesti ar duce chiar la concluzia ca mama sa avea mosie la Craiova unde statea in fiecare vara iar craisorul sarbilor si-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sarbi pomenesc de remuscarile si lacrimile varsate de print in drum spre Rovine. Traditia populara sustine ca ar fi fost ucis chiar de catre Mircea deoarece isi incalcase juramintul prin care cei doi se legasera sa nu lupte unul impotriva celuilalt.

Mircea a hartuit, in permanenta, oastea turcilor. Inainte de Rovine s-au dat mai multe lupte de mica amploare. Lupta principala s-a dat in zona mlastinoasa -Facai, Balta-Verde, Podari, Popoveni- linga ruinele castrului roman Pelendava care au constituit locul intarit (rovine? poate ruine intr-o transcriere sau traducere gresita) in care Mircea cel Batran pare sa-si fi dispus arcasii. Mircea trimisese citeva detasamente de pedestrasti sa hartuiasca oastea otomana, pentru a-l atrage pe Baiazid in mlastini. Baiazid, recunoscut pentru atacurile sale pline de elan si curaj, care nu tineau cont de piedicile puse in cale, a fortat un atac masiv prin zona mlastinoasa, dar cu cit se apropiau de ruine, soldatii sai s-au trezit imobilizati de adincimea crescinda, de vegetatia mlastinii, de mil si namol.

Romanii cunosteau culoare inguste pe care se putea merge printre smircurile mlastinii si s-au retras, otomanii au ramas imobilizati in mlastina. O cronica bulgara descrie inceputul luptei: ..si lanci nenumarate s-au frint iar cerul nu se mai vedea de desimea sagetilor. Prima parte a bataliei a fost un fel de executie agonizanta a avangardei lui Baiazid care a fost distrusa aproape in intregime de sagetile si sulitele romanilor.

Desi atacul a inceput inaintea prinzului, prima parte a luptei s-a incheiat abia spre seara, cind turcii pierdusera aproape un sfert din oaste, in timp ce romanii pierdusera doar citiva oameni. Insensibil la dezastrul armatei sale, in timp ce avangarda sa pierea in mlastini, Baiazid ordona restului armatei sa aseze tabara si sa o inconjoare cu palisade din pamint si trunchiuri de copaci. Dupa lasarea intunericului, Baiazid trimite cavaleria spre dealurile de peste apa Jiului cu scopul de a-l ataca din spate pe Mircea.

Iscoadele lui Mircea ii aduc vestea, Mircea trimite, la rindul sau, cavaleria care reuseste sa-i atraga pe turci departe de locul luptei. In timpul noptii, romanii ataca tabara otomana, turcii se gasesc inconjuratii de o armata mult mai mica si blocati de propriile palisade la fel cum in timpul zilei au fost blocati in mlastini. Romanii trag cu sageti aprinse, turcii au cateva incercari nereusite de iesire din mijlocul propriului lagar si sint cuprinsi de panica. Spre dimineata, Baiazid reuseste sa faca o bresa si sa fuga, lasind pe cimpul de lupta cea mai mare parte a ostirii.

Cavaleria lui Mircea, cunoscind bine locurile, apare prima la locul luptei si ataca resturile armatei lui Baiazid, aflate in dezordine. Baiazid scapa cu greu, trecind Dunarea pe la Turnu Magurele, datorita cavaleriei turcesti care reuseste, in mod miraculos, sa strabata, in goana cailor, o regiune necunoscuta, urmind apa Jiului, apoi pe cea a Dunarii si sa gaseasca resturile armatei lui Baiazid prise in cleste intre cavaleria lui Mircea si Dunare. Cavaleria turca reuseste sa asigure trecerea Dunarii de catre Baiazid care plecase cu o armata de peste 40 000 de soldati si s-a intors cu mai putin de 5 000. Cu doar 10 000 de oameni si pierderi relativ mici, Mircea cel Batran reusise o victorie rasunatoare impotriva lui Baiazid pe care, insa, n-a putut sa o frunctifice.

Profitind de absenta lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) Basarab ii ia tronul cu ajutorul unor boieri tradatori si sustinut de domnul Moldovei. Baiazid, desi fugise, trecind deja Dunarea , reuseste rapid sa-si regrupeze soldatii ramasi si sa stringa alte cateva corpuri de oaste turcesti si bulgaresti. Se repede in ajutorul lui Vlad Uzurpatorul, confirmand astfel porecla de "fulgerul".

Mircea care, se pare, daduse drumul multor soldati, la casele lor, se trezeste amenintat, din nord, de catre Vlad uzurpatorul iar din sud, de Baiazid. Incearca sa opreasca inaintarea turcilor pe Arges, linga Pitesti dar ariergarda lui este invinsa. Cu soldatii ramasi a reusit sa fuga in Transilvania. Va reveni insa, curind, in tara, indepartindu-l pe Vlad uzurpatorul si continuind politica antiotomana. Baiazid a dovedit, inca o data, viteza de reactie si elanul sau nebunesc dar si o incapacitate tactica care, in final, l-a dus la pieire, in fata mongolilor lui Timur Lenk.