1735-1770 Tara lui Papura Voda

 
In 1735 in Craiova mai existau doar 836 de familii, numarand in jur de 4 000 locuitori. Tara Romaneasca nu putea revendica Oltenia pentru ca apartinea Imperiului Habsburgic, iar dupa 1739, domnitorii fanarioti n-au avut puterea necesara sa se impuna fara aprobarea oltenilor. Turcii erau incoltiti de rusi si austrieci, s-au multumit sa intareasca paza cetatilor de la Dunare de teama atacurilor si jafurilor haiducilor.

Dupa un puseu de violente care a durat citeva luni, societatea caioveana si-a gasit un echilibru. Boierii au reusit sa-l convinga pe acelasi Neagu Papura sa conduca o militie a pamintului pentru a potoli atacurile haiducilor si hotilor. De la acest Neagu Papura a ramas expresia "Tara lui Papura Voda" care a depasit de mult aria Craiovei sau Olteniei, intrind in folclorul national cu sensul peiorativ, de tara fara stapin, unde legile nu mai exista.

Neagu Papura este un personaj controversat, initial a fost haiduc, apoi i s-a pierdut urma, nu se stie cum de tocmai el s-a oferit sa fie pandur in slujba austriecilor si care au fost relatiile sale cu haiducii din noua sa functie, daca nu a vrut sau nu a putut sa-i prinda, daca a fost implicat in masacrarea garnizoanei austriece si daca a jefuit si atelierele mestesugarilor din centru.

Multi au sustinut ca, in acele zile, ar fi jefuit si multe ateliere si pravalii. Dupa citeva luni, a fost inlocuit de boieri si a luat iar drumul codrului. Poate paradoxal, fara sistem legislativ dar si fara tributuri si taxe platite turcilor, austriecilor sau fanariotilor de la Bucuresti, viata majoritatii populatiei s-a imbunatatit, astfel se explica si perioada destul de lunga (35 de ani) de relativa independenta.

Boierii au asuprit mai putin taranii de frica ca si-ar putea face singuri dreptate. Comerciantii si boierii si-au continuat afacerile la adapostul cetelor inarmate de slujitori. Bania Craiovei n-a reusit sa instituie un sistem legislativ asa ca procesele si judecatile au disparut, diferedele se rezolvau "la mica intelegere" sau prin forta, citeodata se invocau legi ale pamintului si obiceiuri.

Orasul s-a dezvoltat, au aparut multe cladiri, biserici si ateliere. In aceasta perioada (1750 - 1756) a fost ridicata si Biserica Madona Dudu, (catedrala Maicii Domnului), care este un adevarat loc de pelerinaj. Biserica a fost numita astfel dupa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care - spune legenda - ar fi fost gasita intr-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.

Domnitorii Tarii Romanesti au trimis, de citeva ori, caimacani, pentru a aduce sub ascultare regiunea dar acestia erau imediat alungati sau ucisi. Banii Olteniei au reprezentat, in aceasta perioada, doar sefii militiei locale menita sa apere proprietatile boierilor de haiduci. Cei mai importanti bani din aceasta perioada au fost: Mihail Cantacuzino , Stefan Pirscoveanu si Nicolae Dudescu.

Cea mai luminoasa figura a acestei perioade este Constantin Obedeanu, un om blind, impaciuitor cu toata lumea, iubitor de carte si arta, partizan declarat al realipirii de trupul Tarii Romanesti , a ajutat pe cit a putut pe tarani in disputele cu boierii dar, boier fiind, a fost un apropiat si al banilor si marilor boieri. A reusit sa stringa fonduri chiar si de la domnitorii fanarioti carora a stiut sa le intretina iluzia revenirii in regiune.

In 1747 a construit manastirea care ii poarta numele (Obedeanu). Anul 1754, tot Constantin Obedeanu a infiintat primul spital modern al Craiovei , pana atunci existind doar bolnite la unele manastiri. Iar in 1759 a instituit invatamantul organizat, pana la el educatia se facea in casele boierilor sau de catre preoti. Scoala Obedeanu este prima scoala in adevaratul sens al cuvantului.

In primavara anului 1826 scoala Obedeanu este transformata in Scoala Nationala de Limba Romana, azi denumita Colegiul National Carol I din Craiova. Ca vechime, este a doua scoala romaneasca de grad mediu, dupa liceul "Sfantu Sava" din Bucuresti (1818). Aici a predat Stanciu Capatineanu, profesor despre care s-a spus ca a reusit sa insufle patriotismul, inca de pe bancile scolii, unei intregi generatii de revolutionari pasoptisti si unionisti.